Butoane

vineri, 7 aprilie 2017

Ca să poată aduce clopotul uriaş la Bucureşti, Patriarhul face autostrada Piteşti-Sibiu pe banii lui

Megalomania si rapacitatea anumitor preoti a ajuns prea departe si nu mai are nicio legatura cu Scripturile. Cauza raului din Romania este faptul ca prea multi urmeaza orbeste pe acesti farsori,si nu au nazuinta sincera spre Adevar.
Scriu acest articol deoarece construcţia atâtor lăcaşe de cult, cu ajutorul banilor publici, mi se pare mai mult decât îngrijorătoare, atât în calitate de cetăţean român care vede că se închid şcoli şi spitale pentru că Statul nu are fonduri pentru a le întreţine, cât şi în calitate de creştin şi păstor, care cunoaşte învăţăturile lui Iisus şi ale apostolilor şi aversiunea lor faţă de clădirile de cult. Unicul spital din oraşul meu a trebuit să se închidă din lipsă de fonduri, şcolile nu au bani pentru reparaţii, oraşul are datorii pe mulţi, mulţi ani de acum încolo, şi, cu toate acestea, s-au găsit fonduri suficiente pentru ca fiecare cult să primească sume destul de frumoase. Nu m-a indignat doar faptul că edilii locali au folosit aceşti bani pentru a câştiga capital politic, ci şi faptul că reprezentanţii bisericilor au fost mai mult decât bucuroşi să întindă mâna şi primească aceşti bani. Pare că în Scripturile lor, Mântuitorul spune: „Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului”!
Situaţia din oraşul meu nu este însă o excepţie. De la Revoluţie încoace s-au construit mii de clădiri bisericeşti cu sprijin financiar de la stat sau de la autorităţile locale, şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, Catedrala Mântuirii Neamului este în plină construcţie. De ce e nevoie de atâtea clădiri? Care le este rostul? Care e argumentaţia logică pentru investiţia în aceste clădiri şi validă este ea? Acestea sunt câteva întrebări la care fiecare român, credincios sau nu, ar trebui să caute răspunsuri.
Este evident că scopul acestor noi lăcaşe de cult nu este unul utilitar, căci, dacă ar fi aşa, atunci nu s-ar construi clădiri noi decât dacă prezenţa regulată a credincioşilor la slujbă le face pe cele vechi neîncăpătoare. Cu siguranţă că Catedrala Mântuirii Neamului nu se construieşte deoarece toate bisericile din Bucureşti sunt pline ochi de enoriaşi, aşa încât e nevoie de mai mult spaţiu pentru desfăşurarea slujbelor!
Atunci de ce se investeşte atât de mult în clădiri bisericeşti? Pentru că Biserica pretinde că o astfel de clădire este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu I te poţi ruga sau închina în mod adecvat decât la biserică. Rugăciunile spuse în natură, la birou, la volan sau acasă trebuie că sunt mai puţin eficiente, pentru că nu au fost rostite în spaţiul sacru. Dar pe ce se bazează Biserica atunci când emite astfel de pretenţii? Pe Sfânta Scriptură? Pe învăţăturile Mântuitorului? Nici vorbă!
Unde i-a întâlnit Iisus pe oameni? Afară, în aer liber, pe malul mării, în case particulare, etc. Nu locul contează, ci întâlnirea propriu zisă cu Dumnezeu. Iisus nu a zidit nicio clădire de cult unde să se întâlnească cu oamenii şi nu a avut nimic bun de spus despre marele Templu de la Ierusalim. El a învăţat că nu este nevoie să mergi la Templu (într-o clădire sacră) pentru a te închina lui Dumnezeu, ci Îl poţi întâlni în orice loc. Apostolul Pavel învaţă că „Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele sunt în ea... nu locuieşte în temple făcute de mâini”, că Dumnezeu este interesat de oameni, nu de ziduri. Preocuparea pentru clădiri, investirea în construcţii bisericeşti şi nu în oameni înseamnă o încălcare gravă a învăţăturilor şi practicii lui Iisus Hristos.
Din moment ce Biserica nu a preluat de la Iisus şi de la apostoli înclinaţia spre şantiere, care să fie motivul pentru care se crede că tocmai aceste construcţii bisericeşti ar fi răspunsul la nevoile societăţii noastre? Iată care este motivul: Clasa preoţească pretinde că intermediază relaţiile omului şi ale societăţii cu Dumnezeu. Ne-o putem imagina ca pe un fel de firmă de intermedieri. Ca orice firmă, are nevoie de un sediu, de un spaţiu în care să se desfăşoare aceste intermedieri. Cu cât există mai multe astfel de spaţii, cu atât omul va ajunge mai uşor la locul de întâlnire cu Dumnezeu. De aceea se insistă atât de mult pe clădirile bisericeşti.
Ideea Bisericii Ortodoxe că omul obişnuit nu poate avea acces la Dumnezeu, nu I se poate ruga sau închina decât prin intermedierea Bisericii, reprezentată de anumiţi oameni care se îmbracă şi vorbesc ciudat, este una total greşită. Această idee este cea mai eficientă sursă de manipulare religioasă. Credinciosul trebuie să asculte orbeşte de ceea ce îi spune preotul, altfel îşi va pierde accesul la Dumnezeu (ne amintim cu toţii de dictonul preoţesc, „crede şi nu cerceta.”). Iisus Hristos şi apostolii Săi au condamnat o astfel de idee şi au susţinut că fiecare credincios poate avea acces liber la Dumnezeu, fără intermedierea vreunui om sau vreunei instituţii. Faptul că omul nu depinde de preoţi sau de spaţii sacre pentru a se putea închina lui Dumnezeu este o trăsătură esenţială a creştinismului autentic.
Acum, chiar dacă concepţia Bisericii despre necesitatea atâtor lăcaşe de cult este greşită, nu ar fi o problemă pentru societate dacă costurile de construcţie şi de întreţinere a acestor clădiri ar fi suportate strict de Biserică (adică dacă ar fi cu profil privat). Greşeşti, dar pe banii tăi. Problema este că Biserica pretinde bani publici pentru astfel de clădiri. Iar aici nu mai este în regulă. În opinia ei, Biserica face o slujbă publică, intermediind între Dumnezeu şi neamul românesc, prin urmare, preoţii ei ar trebui să fie plătiţi din bugetul public, iar marea Catedrală a Mântuirii Neamului (un fel de sediu central al acestei firme de intermedieri) ar trebui să fie construită, măcar parţial, din banii publici.
Dacă foloseşte bani publici, atunci Biserica trebuie trasă la răspundere, trebuie făcută responsabilă pentru partea ei de contract. Trebuie să garanteze că prin construirea Catedralei Mântuirii Neamului tot neamul românesc va fi mântuit de Dumnezeu odată cu punerea în funcţiune a catedralei. Trebuie să garanteze, prin contract, că prin intermedierea sau slujba preoţilor în această catedrală, Dumnezeu, într-o anume perioadă de timp, va vindeca poporul nostru, dacă nu de altceva, măcar de corupţie, de „tupeul jegos” şi de lipsa de asumare demnă a responsabilităţii! Şi trebuie să justifice de ce astfel de medieri ale preoţilor nu pot avea loc în mânăstiri sau biserici deja existente sau chiar în aer liber! Dacă nu pot oferi garanţii verificabile ale calităţii intermedierii lor, atunci totul ar trebui privit ca o fraudă!
Societatea noastră este compozită, este variată din punct de vedere economic, intelectual, etnic şi religios. Aceasta este o realitate evidentă. Datorită varietăţii religioase, a faptului că nu toţi împărtăşesc aceeaşi credinţă, Biserica nu poate face o slujbă publică, de care să beneficieze toţi membrii societăţii, fie ei creştini, evrei, musulmani, atei sau agnostici. De slujbele Bisericii Ortodoxe nu beneficiază decât proprii săi enoriaşi, iar acest principiu este valabil pentru toate celelalte instituţii şi culte religioase. Prin urmare, este nefondată pretenţia că Biserica face o slujbă publică, spre beneficiul întregului popor, şi de aceea trebuie să fie susţinută din bani publici.
Şi nu este doar nefondată, ci şi imorală. A pretinde bani de la bugetul public pentru acoperirea cheltuielilor necesare manifestării credinţei mele (bani pentru plătirea preoţilor sau a pastorilor, pentru construcţii de lăcaşe de cult, etc.) înseamnă a-mi impune credinţa celor ce nu mi-o împărtăşesc. Şi chiar mai mult decât atât: înseamnă a-i forţa pe toţi cetăţenii să mă plătească pentru credinţa mea, căci bugetul public reprezintă contribuţia bănească a tuturor cetăţenilor, indiferent de convingerea lor religioasă.
Cheltuielile unei biserici nu sunt cheltuieli publice! Ele sunt responsabilitatea enoriaşilor ei, nu a celor din afară. Aceste cheltuieli trebuie să fie acoperite de contribuţiile benevole ale membrilor ei. Dacă sunt membru într-o biserică, într-un club, într-o asociaţie sau într-un partid politic, am responsabilitatea de a susţine financiar organizaţia respectivă. Nu pot impune celor ce nu sunt membri sau celor care mi se opun să îmi plătească personalul calificat sau sediile. Este lipsit de etică şi imoral să impui conştiinţei altei persoane propria-ţi credinţă. La fel este şi să pretinzi bani publici, veniţi din contribuţiile tuturor cetăţenilor.
Acceptarea credinţei creştine, a botezului creştin, a unei Biserici creştine, trebuie să se facă în mod conştient, deliberat şi voluntar. „Este împotriva religiei mele să impun religia mea altora” ar trebui să spună fiecare persoană ce pretinde a-L urma pe Iisus. La fel cum credinţa trebuie să fie voluntară, tot aşa trebuie să fie şi contribuţia financiară la bugetul unei instituţii religioase.
Mulţi români consideră ca normală starea actuală în care cheltuielile private ale unor culte sunt acoperite din bani publici, adică din banii tuturor românilor. Dar aceasta nu este normal nici din punctul de vedere al statului (prin stat nu trebuie să înţelegem clasa politică, pentru care orice e normal pentru a se menţine la putere), nici al Bisericii. Din punctul de vedere al statului, acesta ar trebui să finanţeze din banii publici proiecte de care beneficiază întreaga societate, nu doar o parte a ei. Din punctul de vedere al Bisericii, ea ar trebui să evite a pretinde sau a accepta bani publici, căci atunci îşi pierde mandatul spiritual şi încetează a-L mai reprezenta pe Iisus în societate. O astfel de Biserică va reprezenta interesele propriilor conducători în faţa oamenilor, dar nu pe Iisus şi învăţătura Sa!
Preoţii şi pastorii ar trebui plătiţi de parohiile şi bisericile pe care le slujesc, iar nivelul lor de trai trebuie să reflecte nivelul de trai al enoriaşilor. Dacă o biserică nu îşi poate susţine preotul sau pastorul, acesta ar trebui să aibă o slujbă seculară care să îi suplinească venitul. Unii vor găsi acest lucru nedemn pentru statutul de preot/pastor. Dar ce poate fi mai demn decât să ne câştigăm cinstit banii? Oare nu aşa a făcut şi apostolul Pavel care muncea din greu pentru a nu crea greutăţi credincioşilor pe care îi slujea? Câţi preoţi şi pastori ar mai putea spune ca apostolul: „Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine”?
Ce soluţii oferim noi, creştinii, bolilor sociale şi morale de care suferă societatea noastră? Soluţia nu este nici aghiasma, nici tămâia, nici lumânările, nici catedralele şi clădirile costisitoare care nu dovedesc decât grandomania şi avariţia noastră, nu dragostea şi compasiunea pentru semenii noştri! Astfel de soluţii superficiale şi ipocrite nu fac decât să crească numărul celor ce sunt atei ca reacţie faţă de Biserică şi să întărească convingerea multora că dumnezeul preoţilor este Banul!
Datorită acestei ahtieri după bani şi putere încrederea oamenilor în Biserică şi în religie este în continuă scădere. Ei nu văd în preoţi sau în pastori un tată sau un frate mai mare, ci un „părinte” vitreg, unul gata să profite de pe urma sa.
În loc să luăm Cezarului ce este al său, nu al nostru, am face mai bine să ne oferim pe noi ca model de integritate, compasiune şi dedicare, asemănându-ne cu Cel al cărui exemplu pretindem că Îl urmăm. Căci „mai fericit este a da decât a lua” a spus Mântuitorul. Dacă nu putem sponsoriza şcoli sau spitale, am putea măcar să renunţăm voluntar la ceea ce statul ne dă, luând din banii ce ar merge spre astfel de instituţii. Să scoatem mâinile din buzunarul Cezarului şi atunci, dacă nu e prea târziu, vocea ne va fi din nou auzită!
Raul Enyedi

vineri, 20 ianuarie 2017

Indepartare si stergere tatuaje laser

M-am gandit sa va impartasesc experienta mea in ceea ce priveste indepartarea unui tatuaj.

Vorbesc din experienta a doar doua sedinte cu Q switched Nd Yag Laser (ultima tehnologie laser in acest sens).

Filmuletele de pe internet care va arata cum dispare tatuajul ca prin minune, nu sunt in concordanta cu realitatea: 


Insa din start va recomand ca inainte de-a va face un tatuaj sa va ganditi bine. El se demodeaza, ne plictisim, insa el ramane pe viata. Luati in calcul cel putin zece ani cand optati pentru aceasta personalizare a pielii. Inlaturarea lui reprezinta un proces mult mai complex si costisitor decat baterea lui si oricum raman urme. Odata batut, orice am face, pielea in acea zona nu va mai fi cum a fost. Inlaturarea lui este cel putin la fel de dureroasa ca baterea lui si cu siguranta inlaturarea lui este de trei ori mai scumpa. Aceste chestiuni nu va sunt impartasite inainte sa-l bateti. Baterea si scoaterea reprezinta un tratament si o vindecare a zonei tatuate.

Scoaterea lui depinde de vechime, cu ce este batut (tus/henna) si de adancime (de cate ori este batut si amator/profesionist). Unul profesional colorat, va fi mult mai greu de scos decat unul batut cu tus negru in inchisoare. Pretul depinde de marime si in functie de criteriile de mai sus, ai nevoie de un numar de sedinte pentru a "scapa" de el. 

Informatiile din acesta postare sunt prin prisma interventiilor cu laserul de ultima generatia  Q switched Nd Yag. Exista mai multe procedee: Creme (nu le cred functionalitatea), Excizia (indepartare chirurgicala), Dermabraziunea (exfolierea stratului) si altele. 

Nimeni nu iti poate spune cu adevarat cate sedinte ai nevoie pentru a ca al tau tatuaj sa nu se mai vada. Laserul nu face decat sa sparga cerneala pentru ca sistemul tau de celule sa indeparteze cerneala. Cu fiecare sedinta, cerneala este in bucati mai mici si uite asa corpul tau are mai mari sanse sa elimine corpul strain din organism. Daca sunteti atenti la tatuajele batute de foarte multi ani, observati cum ele sunt usor sterse. Corpul a incercat sa le elimine in tot acest timp. Insa pentru el, un tatuaj ar fi ca si cum noi am incerca sa luam o muscatura dintr-un elefant. 

Prin urmare, depinde de mai multi factori succesul de a "scapa" de un tatuaj. Iar nimeni nu iti garanteaza nimic desi dai o caruta de bani si faci consultatie platita. Nu stii cu adevarat daca unde mergi este doctor, ce timp de laser are si la ce putere este setat. Preturile sunt atat de mari pentru ca doar laserul porneste de la 25.000 de lei, plus capul care este consumabil (cateva sute de mii de pulsuri) si clinica cu tot ce inseamna ea. Pretul se stabileste in functie de marime si variaza. Pretul oricum porneste de la nivelul sutelor de lei. Poate daca ai un tatuaj mic poate sa dai o suta de lei pe sedinta.  Cereti un pret concret inainte de interventie! Pretul stabilit pentru prima sedinta, stabileste pretul pentru fiecare sedinta.

Va recomand o pauza de cel putin 8 saptamani intre sedinte (nu cum va recomanda clinicile de 4-6 saptamani) pentru ca zona sa se vindece cat mai bine. Depinde si de cat de tare te grabesti! Este adevarat ca o putere redusa a laserului, cu o perioada mare de vindecare si mai multe sedinte, inseamna mai putine eventuale neplaceri (cicatrici). Iar o perioada mai mare intre interventii, lasa corpul sa lupte cu "corpul strain". Aceasta este concluzia mea in urma acestei experiente; pot sa ma insel!

Deci depinde de al tau organism cat de bine si in cat timp va inlatura capodopera pe care nu o mai doresti!

De ce spun ca filmuletele care arata cum tatuajul dispare in timpul interventiei cu laserul sunt vrajeala: deoarece laserul impinge cerneala si asa el dispare intr-o proportie ridicata. Dupa aceea in scurt timp, circulatia sanvinica ridica tusul/henna etc. si el reapare. De fapt, laserul nu face decat sa-ti albeasca parul instant in acea zona si sa-ti sparga in bucati mai mici substanta cu care el este batut. Ca dupa aceea in timp al tau organism sa elimine substanta. Cu cat bucatile de cerneala sunt mai mici, cu atat sunt sanse mai mari ca ele sa fie eliminate. 

Prima sedinta este cea unde ai parte de cele mai multe reactii a zonei unde s-a intervenit. Senzatie de arsura in primele ore, basici imense si o imagine de arsura. Sa incercati sa nu spargeti basicile! Cel mai bun tratament: un pansament in primele ore cu Bepanthen, iar dupa aceea aplicat odata pe zi pentru cateva zile si lasat fara bandaj. Sedintele ulterioare aduc reactii mai putin evidente si simtite cu o vindecare mai rapida. Bineinteles ca orice vindecare presupune o coaja si o usoara mancarime. 

Va stau la dispozitie cu eventuale informatii! 





Gigi Becali vs. Remus Cernea


Ii cunosc perosonal pe amandoi.

Pe Domnul Becali il stiu de cand am facut parte din echipa de campanie (europarlamentare 2007) si pe Domnul Cernea de la cercurile de psihologiei organizare de profesorul meu de psihologia mintii, Nansi Lungu.

Cine are dreptate? Nu pot spune! Le cunosc pozitiile fata de religie.

Sunt de parere ca fiecare persoana are dreptul de a avea propriile credinte si ca la randul ei sa respecte credintele celor din jur.

Controversa a pornit de la religie si de la credincios versus ateu. Cati oameni nu au murit de-a lungul istoriei din cauza acestei chestiuni. Mai precis: Remus a mers pana in panzele albe ca biserica sa devina independenta de stat, sa plateasca taxe si ca statul roman sa n-o mai finanteze etc.. Mi se pare pertinenta doleanta Domnului Cenea, atata timp cat biserica realizeaza venituri.

In urma absolvirii facultatii de psihologie si a cursurilor de formator, am fost invatati sa evitam discutiile despre religie, politica, preferinte sexuale si rase.

De ce? Pentru ca fiecare persoane are preferintele ei, pentru ca nimeni nu detine adevarul absolut si uite asa ele incita la conflicte care uneori pot excalada.

Asa s-a ajuns la cearta intre Cernea si Becali. Unde in urma afirmatiilor facute de Domnul Becali, Domnul Cernea cere in instanta 50.000 de euro. Cam jignitor pentru nivelul situatiei financiare a lui Gigi.

Domnul Becali si-a castigat respectul in mare parte a persoanelor de rand pentru gesturile lui de generozitate si histrionismului (suntem nascuti in aceasi zi si amandoi extravertiti). Insa, Domnul Becali nu a facut de fapt, decat sa sa imparta zeciuiala, conform recomandarilor religioase. Cum si-a facut averea, asta este o alta chestiune care reprezinta subiect tabu pentru bogatii tarii!

Eu nu sunt in masura sa spun cine are dreptate, insa analizand afirmatiile, Domnul Becali unele cad in sfera patologica din punct de vedere psihologic. Inceputurile acestor chestiuni care nu ii fac cinste sunt de pe vremea de cand se autointitula: "Razboinicul Luminii". Aceasta titulatura fiind doar una dintre multe altele.

Orice chestiune care merge la extrem, arata un dezechilibru si reprezinta o problema. De aceea este de preferat sa pastram un echilibru. Congruenta este cea mai sanatoasa si de preferat chestiune in orice privina din vietile noaste.

Prin urmare, Domnul Cernea nu mai este deputat, prin urmare ar fi frumos din partea Domnului Becali, sa-i dea cei 50.000 de euro pentru ca si asa nu reprezinta o suma pentru Domnia Sa.

Sanatate tuturor!

miercuri, 18 ianuarie 2017

¤Feminitatea văzută prin ochii bărbatilor ! ☆

      Femeile sunt de două categorii: unele sunt mai ales mame, altele iubite. Dacă le compari cu anotimpurile, femeia mamă este ca anotimpul ploilor: îţi dă hrană, te potoleşte, îţi înlătură toate lipsurile, te mulţumeşte prin sacrificiile sale proprii. Iar femeia iubită este ca primăvara, misterul ei e de nedestăinuit, farmecele ei sunt dulci şi neliniştea ei îţi trezeşte valuri în sânge. (Rabindranath Tagore) Feminitatea este dincolo de aspectul exterior, o notiune complexa. Feminitatea este insusi actul creatiei, este misterul etern si muza care a inspirat artele frumoase prin barbatii care i-au dedicat poezii, care au transpus in picturi minunate esenta feminina. Creatie, dedicare, sacrificiu,inspiratie, frumusete, sensibilitate, sunt cateva cuvinte prin care descriu eu eternul feminin.Barbatii cauta instinciv femeia care sa intruneasca mai multe calitati(Freud). Cauta in femeie un pic de mama, un pic de copilarie, si evident femeia iubita, pentru a fi intregi, pentru a se putea ridica prin ea.Citeam undeva si am mai scris-o si cu alte ocazii, ca femeia este ca o vioara, depinde de cine canta la "corzile" ei.In fata unui barbat inteligent emotional, care nu-si neaga propria lui parte feminina, femeia se va deschide in toata splendoarea ei si il va urma cu devotament si iubire. Ii va da din stralucirea ei, il va transfigura...il va completa. Feminitatea o detii de la nastere si se si poate cultiva pe parcurs, totul e sa constientizam asta. Timpurile in care traim incep sa modifice dinamica dintre barbati si femei. Eu sunt de acord cu egalitatea in anumite domenii, cu schimburile de idei, cu independenta financiara a femeii dar toate astea au un pret si daca nu suntem atente, ne pierdem din feminitate si incepem sa ne masculinizam...nu atat fizic, ci la nivel mai adanc, acolo unde salajuieste inima. Si cine e inima casei? Femeia

     A fi femeie este o artă. E mai mult decât a purta tocuri cât mai înalte, decolteuri adânci sau parfumuri ce se simt de la colţul străzii. In primul rând, a fi cu adevărat femeie înseamnă nu doar înfăţişarea fizică, pentru că depăşeşte cu mult suprafaţa epidermei. Feminitatea, ca şi frumuseţea, vine din interior. E o stare de spirit pe care femeia o emană prin toţi porii, e acel ceva pe care îl simţi de cum o zăreşti, chiar dacă e îmbrăcată doar într-o pânză de sac sau într-o rochie strălucitoare semnată Versace.
Fiecare reprezentantă a sexului frumos este unică în felul ei, are acel element fermecător ce îi e specific doar ei. Insă nu e suficient să aparţii acestui sex pentru a te numi cu adevărat femeie. Feminitatea şi senzualitatea rafinată reprezintă atât o atitudine, cât şi o aptitudine, care, ca oricare alta, se învaţă, se cultivă. Căci nu te naşti femeie, devii. Iar adevărata feminitate poate fi descoperită de oricine îşi doreşte să pornească în această călătorie, indiferent de vârstă, de religie, de cultură sau mediu social. Aşadar, alegerea îţi aparţine. A fi sau a nu fi femeie: tu decizi.


    In zilele noastre feminitatea este catalogata de cele mai multe ori de către tinerele femei in cel mai greșit mod și asta din cauza ca televiziunea promovează exact opusul. Nu se mai pune accent pe frumusetea naturală, pe inteligenta și bun simt. Televiziunile ne prezintă prototipul de femeie perfectă din punct de vedere fizic și fără creier prea mult. O fusta scurta, o bluza decoltată, o pereche de pantofi și un ruj strident nu sunt de-ajuns pentru a emana feminitate.


   Sa va spun ca sunt impotriva oricaror interventii chirurgicale fara rost. Chiar am avut discutii cu tipe cu care ieseam si incercam sa le explic ca nu au nevoie. In urma unor sedinte de consiliere am convins o tipa de 21 de ani ca nu are nevoie de silicoane. Aceasta moda a operatiilor, care se pare ca acum este la indemana marii mase, nu face decat sa urateasca mi se pare. Naturaletea este foarte importanta pentru mine.


-Fetele astea sunt atat de nesigure pe feminitatea lor, incat simt nevoia sa repare la ele cate ceva. E un soi de mimetism social daca pot sa-l numesc asa. Vad la tv si incep sa-si doresca sa fie la fel ca X-uleasca. Daca vad unua ca e olimpica sau exceleaza in ceva, nu s-ar lua dupa ea


Sa va mai povestesc o chestiune: am iesit cu o tipa care pur si simplu nu se machia deloc si nici ruja. Ma atragea acest natural, cred ca unde la noi in Romania fetele de la varste fragede tot folosesc machiaj.


 -Este o raritate sa intalnesti o fata asa si care sa nu aiba nicio problema sa i se para normal sa nu foloseasca machiaj cand este inconjurata doar de machiate!


Daca este sa vorbim de feminitate, voi atinge un subiect delicat. In Sua avem la receptie o femeie frumoasa, dar mereu venea cum se trezea. Intr-o zi avea nu stiu ce petrecere dupa serviciu si a venit aranjata. A fost wow impactul. Nu imi place in Romania ca fetele sunt zilnic ca scoase din cutie si dupa aceea obosesc si dupa o varsta nu mai au grija de ele. Mi se pare mai normal cum este in cazul americanilor: cand sunt tinere, lasa tineretea sa le fie machiajul si dupa 40 de ani sunt zilnic ca scoase din cutie!


 Ganditi-va si psihologic, ce impact ar fi daca o femeie s-ar aranja doar in situatii speciale si in restul timpului ar fi naturala? Barbatii ar primii din cand in cand cate un soc electric al atractiei. Fata de cum se intampla acum in cazul majoritatii. Atrage ca umbla aranjata si dupa aceea intr-o relatie o vezi naturala, tu fiind obisnuit cu ea aranjata...



 Feminitatea unei femei induioseaza, modeleaza, creeaza dependenta la un barbat... daca mama acelui barbat a fost un exemplu pozitiv in acest sens!...e adevarat, ca mai tarziu, trecand de vremea copilariei, conteaza si anturajul , unde agresivitatea cu care adolescentii isi insusesc,unii de la altii, ideile preconcepute isi pun amprenta pe sensibilitatea si sufletul lor de viitori barbati!...oricum ar fi , e un sens giratoriu , in care ne modelam unii pe altii, ca intr.un amalgam!



duminică, 13 noiembrie 2016

Esență de eseu


"Vezi dumneata, în lumea asta binele e limitat. "De ce nu facem lucruri mari?", mă întrebi. Nu facem, pentru că este în firea lucrurilor să nu admită intervenţia binelui decât într-o anumită măsură, calculabilă metafiziceşte sau istoriceşte. Răul este infinit şi orice om poate ajunge până la capătul răului. Dar lumea, omenirea (cum se spune) se împotriveşte oricărui act de Bine care depăşeşte limita dispusă de destin sau de întâmplare.Niciodată n-ai încercat să ajuţi pe un om bolnav? Dă-ţi atunci seama cât de neputincioase sunt eforturile noastre, cât de mult ne depăşeşte suferinţa celuilalt –suferinţa concretă, directă, vie. Împotriva suferinţei nu putem lupta niciodată. Sau, când luptăm, în anumite prilejuri, ceea ce putem aduce noi este o câtime infimă, care are toate calităţile, în afară de aceea a eficacităţii. Pentru că nu este vorba, aici, de a ajuta pe oameni sau de a-i lumina. Nu fac nici un pas mai departe dacă omului care are 20 de lei îi voi da 30, iar omului care a citit o carte îi voi da încă una. Nu înţeleg prin "bine" operă de caritate sau de reformă socială. Binele este cu totul altceva: mântuirea unui om, ajutorul eficace pe care i-l poţi da; să-l împaci cu sufletul lui şi cu lumea din jur, acesta este un act de bine. Or, toate acestea nu se pot face în lume, printre oameni. Le făceau sfinţii, a făcut-o Iisus. Dar noi, cu mijloacele lumeşti, nu le putem face. Pentru că binele este limitat de însăşi firea lucrurilor. Pentru că omul, în însăşi carnea lui, poartă măsura binelui pe care îl poate face şi pe care îl poate suporta."
Mi se pare că foarte mulţi oameni îşi fac despre sinceritate o idee atît de puţin clară, încît ajunge mai degrabă o superstiţie. Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu "cînd nu ascunzi nimic" celuilalt – ci cînd nu ascunzi ceea ce se aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui. Dacă mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta – nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urîtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar dacă îi mărturiseşti că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că ai avea alte lucruri de spus (de pildă, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că îşi închipuie o sumă de lururi care o depărtează de adevăr şi de, hai să spunem, fericire) – atunci nu eşti nici sincer, nici nesincer, eşti nebun. "Sinceritatea" este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume "defavorabilă", de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi "sinceri"); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa. Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.
O prietenie nu se verifică în aşa-numitele "ceasuri grele" ale viţeii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu "sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin. Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cerea devărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decît ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ni-e sete de mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atîta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm pe cît ar trebui, dar şi luăm cu mult mai puţin decît ni se oferă... . Mircea Eliade"

duminică, 16 octombrie 2016

"UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI"

O sedinta la psiholog porneste de la minimum 100 de lei pe ora, insa cu 31,5 lei (cat a fost biletul la teatru), piesa a fost o terapie care a tinut mai bine de o ora. 

O piesa in care uiti de toate!

Am avut placerea s-o vad pe Doamna Paula Chirila si intr-o alta ipostaza. A facut o echipa foarte buna cu actorul George Constantinescu si a reiesit din punctul meu de vedere ca este o mare actrita. 

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin
Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă "ce-şi doresc femeile", Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a "sexului slab". Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui. 



Prin urmare iti recomand terapia prin teatru. Nu iti voi divulga mai multe, insa daca vrei sa razi copios iti recomand piesa. 

Sa nu uitam, totodata, merg la teatru incurajam artistii si cultura in aceasta tara. Tara care se afla intr-o pana de modele sanatoase si de sens.

Ma inclin, 

Catalin Movileanu

miercuri, 10 februarie 2016

"n-am timp"

____________________________________________________________
Odata cineva mergea prin padure si vede un taietor de lemne care se muncea din greu sa doboare un copac urias.- „Ce faci, om bun?”- „Tai copaci”.- „Pari istovit. De mult lucrezi asa?”- „De ceva vreme. E munca multa, nu gluma!”- „Poate ar fi bine sa te opresti sa iti ascuti ferastraul”- „Nu am timp. Trebuie sa termin mai repede!”
____________________________________________________________

Cam asa se intampla si in cazul dezvoltarii personale. Observ tot mai des ca oamenii nu au timp pentru chestiuni care ii dezvolta si i-ar face mai buni. Pentru activitati care ar aduce plusvaloare vietii lor. Gasind raspunsuri si cunoscandu-te mai bine, viata ta devine mai armonioasa. Intelegand ce se intampla cu tine si cu cei din jur, functionezi mai bine. Esti mai fericit! Nu cu totii avem in comun dorinta de-a fi fericiti?
A trecut o luna de la inceputul anului. Se spune ca de multe ori oamenii uita de obiectivele lor dupa 30 de zile. Mai stii ce ti-ai propus anul acesta? Sigur ca stii, ce intrebare. Eu ti-as propune sa ascuti fierastraul.
____________________________________________________________

La un moment dat omul nostru vazand ca n-are spor s-a hotarat sa mearga totusi sa isi ascuta fierastraul. Si a mers la magazinul de fierastraie, doar ca acolo vanzatorul i-a spus ca daca vrea sa aiba si mai mult spor, sa nu il mai ascuta, ci sa isi ia o drujba.
- E ceva nou, costa mai mult, dar timpul in care ajungi la rezultate  e mult, mult mai mic.
Si taietorul de lemne, convins , a luat drujba si a plecat repede sa termine ce avea de facut in padure. La numai doua zile insa se intoarse la magazin. Era transpirat, nervos, frustrat:
– Mi-ai promis ca o sa pot taia mai multi copaci si mult mai repede. Tai de doua zile cu drujba asta si inca n-am reusit sa dobor nici macar un copac.
Omul de la magazinul de fierastraie lua drujba, se uita la ea, se uita la lant si nu vazu nimic defect. Trase de snurul de pornire si drujba:  “B-b-b-b-r-r-r-r-r-r-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-m-m-m-m-m-m!” scoase ceva fum si porni.
La care taietorul:
– Dar ce-i cu zgomotul asta?
____________________________________________________________

Si uite de la bancul asta am tras eu concluzia – pentru abilitati noi e nevoie de cunostinte noi. E nevoie de o practica noua.  Si s-ar putea sa fie nevoie de un model nou care sa te ajute sa asimilezi mai repede exact ceea ca vrei sa inveti. Fara deranj nu se poate realiza nimic!
Poate ar fi timpul sa iti iei cateva momente de pauza si sa reevaluezi situatia. Unde esti? Si unde vrei sa ajungi?
Si mai important – ceea ce faci te duce la ceea ce iti doresti? ce obiceiuri noi ar trebui sa adopti ca sa ajungi mai repede acolo unde iti doresti?
Chiar asa: ce abilitati noi trebuie sa iti dezvolti? Eu acum invat sa dau mai departe. Sa dau mai departe ce am invatat si sa nu treaca o zi fara sa aleg sa devin mai bun.
Pentru inceput:


- Ascute fierastraul! Re-evalueaza-ti obiectivele si rezerva-ti timp sa vezi din nou unde esti si unde vrei sa ajungi.
Si pe urma urmeaza intrebarile:
– Esti tot pe drumul care te duce la indeplinirea obiectivelor tale?
– Ce abilitati noi ar trebui sa iti dezvolti?
– Ce exercitiu nou in comportamentul tau este necesar?
- Cine are deja abilitatile astea si cum ai putea sa inveti de la el?
- Cum ai putea sa modelezi la tine, ce gandeste si ce face?
- Care e primul lucru pe care e necesar sa il faci ACUM ca sa iti creezi abilitatea respectiva?
Alege sa devii mai bun!



luni, 14 decembrie 2015

Materialismul - Alege sa devii mai bun~

Am decis sa scriu aceasta postare dupa ce am realizat ca unii oameni au o rezistenta in ceea ce priveste sa plateasca pentru ceva ce nu este palpabil material (obiect).
Am cunoscut persoane care nu functionau si care cheltuiau sume mari de bani pentru un moment de bucurie. Daca am lua ca exemplu Shoppingul, o pseudoterapie, care s-a propagat pentru ca aduce un moment de bucurie. Este o terapie falsa pentru ca nu rezolva cauza, iar efectul tine foarte putin. Ganditi-va ca sunt persoane care nu folosesc niciodata acele produse.
Orice probleme am avea, o rezolvare trainica porneste de la cauzele ei; pentru ca intotdeauna un efect are cel putin o cauza!

Insa unii dintre cei care nu functioneaza, nici nu iau in calcul sa apeleze la un specialist sau sa isi doreasca cu adevarat sa isi rezolve problemele. Un specialist nu ofera nimic palpabil (cum se intampla cazul shoppingului), dupa spusele unor, ofera doar vorbe. Totodata cea mai buna investitie este cea care este facuta pentru a avea o viata linistita si fericita (in majoritatea timpului). Pe de alta parte, este impetuos necesar ca persoana care nu functioneaza sa apeleze la un specialist si sa-si doreasca sa fie mai bine! Insa si aici ne lovim cu o problema sociala, in inconstientul colectiv, cei care apeleaza la un psiholog/psihoterapeut inseamna ca este "nebun". "Ce-o sa spuna lumea cand aude ca merg la psiholog?" Desi, si preotii sunt un fel de psihologi, insa cu o abordare diferita!
Noi oamenii simtim sa vorbim despre problemele noastre si asta inseamna o eliberare. Asa au aparut duhovnicii si spovedania etc..
Uitam ca suntem oameni si ca oricare dintre noi poate avea momente de ratacire si probleme. Oricui, i se poate intampla orice, oricand!

Acum inmultim cele mai de sus, la nivel de masa. Putem sa presupunem ca materialismul, focalizarea pe acumulare, consumerismul este un efect al unor oameni care sunt nefericiti si au falsa impresie ca aceasta este solutia. Pana si dependenta de munca, este o terapie. Cu cat mai multa munca cu atat mai putin timp de gandire la realitatea cruda.
Munca are mai multe beneficii decat financiare (dar asta intr-o postare ulterioara) insa nu la extreme.

Deci, putem considera ca cele mai bune investitii sunt in propria persoana. Educatia nu este un obiect, insa ea face diferenta intre indivizii unei societatii - luminand minti.

Increderea oamenilor este pusa la incercare de tot felul de persoane mai putin bineintentionate. Am devenit din ce in ce mai circumspecti pentru ca unii au profitat de emotiile umane pentru a se imbogati. De aceea ne este din ce in ce mai greu sa ne acordam increderea si ajutorul nostru. La fel este si in lumea specialistilor despre suflet:

Deci un psiholog, consilier psihologic, psihoterapeut sau psihiatru, are aceasta titulatura dupa ani de studiu, dezvoltare si investitie. Cineva intr-o noapte s-a gandit ca este mai destept si printr-un curs de cateva zile poate castiga mai mult decat cineva pregatit in ani.
Asa a aparut coaching-ul si meseria de coach. Niste escroci (dupa parerea mea), care prin pretul ridicat perceput, conving ca "antrenamentele" lor sunt ceva de vis!

Un pret, are o intreaga psihologie in spatele lui, de aceea il face important. Cei care nu isi respecta munca si din considerente de supravietuire, practica un pret mic, se autosaboteaza. Inconstient, noi atribuim o calitate ridicata unui pret ridicat. De cele mai multe ori asa este, insa nu intotdeauna. Aici este o intreaga discutie... Cand vorim despre produse, acesta este stabilit in mare in functie de cerere si oferta, insa cand vine vorba de servicii, sunt mai multe aspecte. Aspecte care nu intotdeauna sunt sincere si care coincide cu realitatea. Pretul ne motiveaza!

 Din exercitiul supravietuirii s-a trecut la goana neintrerupta dupa acumulare. Aceasta acumulare are in spate o manipulare (persoana de succes) si umplerea golurilor sufletesti. Insa aici este un cerc vicios, am ca scop sa fac bani pentru a fi fericit, insa nu mai am timp sa ma ocup de propria persoana si dezvoltarea ei pentru a intelege ca fericirea este in interiorul fiecaruia dintre noi. S-a demonstrat ca succesul si bogatia nu te face mai implinit!

Va recomand sa va opriti un moment din tot ceea ce faceti si sa va adresati niste intrebari (eventual in scris):

-Cine sunt eu?
-Ce lucruri diferite imi doresc sa fac?
-La ce sunt bun?
-Ce conteaza pentru mine in viata?
-Ce valori am?
-Care-i scopul meu in viata?
-Ce imi doresc sa realizez?
-De ce simt ceea ce simt?
-Ce anume iti aduce bucurie?
-Ce anume te-ar face pe tine sa te simti bogat?
-Care este cel mai bun lucru care ti s-a intamplat luna trecuta?
-Ce anume ar da sens in viata ta?

"Am spus adesea ca imi doresc ca oamenii sa poata sa isi realizeze toate visurile, imi doresc sa fie bogati, sa fie faimosi ca sa poate vedea ca nu acolo isi vor gasi implinirea. Ca multi dintre voi, eram preocupat sa ma duc in lume si sa fac ceva mai mare, mai maret decat mine. Pana cand cineva mai inteligent decat mine m-a facut sa realizez ca nu este nimic mai mare decat mine insumi."

Jim Carrey



joi, 10 decembrie 2015

Valorile - Alege sa devii mai bun~

Daca intrebi pe cineva "cine este el", il blochezi. Desi este vorba exclusiv despre el. Cine ar putea sa stie mai bine ca el, "cine este"? Totusi intampinam o problema cand suntem intrebati "Cine suntem?".
Cei care se blocheaza pentru cateva momente, incep sa iti spuna despre profesia lor sau ce hobby-uri au. Asta oare ne defineste cu adevarat?

Oare ce inseamna cu adevarat sa aflam cine suntem? Ce ne defineste? Care este scopul nostru?

Sunt de parere ca valorile ne definesc. Viata cruda si instinctul de supravietuire, uneori ne fac sa uitam de aceste valori, ca intr-un final doar ele sa conteze!

Atunci cand ai principii si valori sanatoase, viata este mult mai usoara pentru ca ele te scot din incertitudinea cotidiana. Orice situatie ai intampina, tu stii ce alegere sa faci! Cu cat valorile si principiile tale sunt bine inradacinate, cu atat tentatia este mai slaba.

Nu stiu cat timp alocam in viata unor chestiuni atat de importante, care ne definesc viata. Suntem prea ocupati sa ne ocupam de ceea ce este important.
La final de an, ne uitam in urma si evaluam realizarile. In acest final de an, ar trebui sa aruncam o privire si asupra valorilor personale pe care le avem. Sa alocam putin timp pentru o introspectie sincera.
____________________________________________________________________________
Cat rau fac animalele oamenilor si naturii si cat de mult rau fac oamenii animalelor si naturii?

Vom fi cu adevarat evoluati cand nu vom mai construi gradini zoologice pentru amuzamentul nostu in detrimentul suferintei animalelor.
Vom fi cu adevarat evoluati cand vom privi planeta ca pe casa noastra, de care trebuie sa avem grija pentru mostenitorii nostri.
Vom fi cu adevarat evoluati cand vom trata orice seaman ca pe cineva drag al nostru.
Vom fi cu adevarat evoluati cand vom inceta sa ne autovalorizam cu lucruri materiale.

Iar exemplele pot continua...
____________________________________________________________________________
Ce sunt valorile personale?

 Valorile personale sunt un instrument puternic ce iti influenteaza viata fara sa stii daca nu esti constient ca ele exista si daca nu stii care sunt prioritare pentru tine. Ele sunt standardele pe care si le defineste fiecare pentru a trai conform lor si influenteaza adesea atitudinea si comportamentul nostru. Ele sunt cele care ne influenteaza deciziile de viata. Si tot ele ne contureaza unicitatea si ne definesc autenticitatea.

 Ce trebuie sa stii despre valorile personale
 Caracteristica cea mai importanta a valorilor personale este „relevanta” Valorile personale sunt acele standarde pe care ti le definesti pentru a trai conform lor. Acest proces de definire si redefinire este unul continuu si este influentat de mediul extern. Modul in care fiecare isi defineste valorile personale este unul propriu. De exemplu: pentru o persoana „sa nu furi” poate fi o valoare prioritara pe cand pentru altcineva aceasta este una dintre cele 10 porunci crestine (de neincalcat), iar pentru altcineva este ceva firesc pentru a putea „trai intr-o societate evoluata”. Daca cei din grupul meu fura iar eu imi doresc sa nu fur si aceasta este valoarea mea prioritara, voi incerca sa nu o incalc si sa evoluez astfel, sa traiesc dupa alte standarde decat grupul meu. Daca cei din jurul meu nu fura si acest lucru este de neconceput in cercul meu de cunoscuti, voi avea o alta valoare prioritara pentru ca acest „standard” este deja ceva firesc. Cu alte cuvinte o valoare este o valoare personala (un standard de viata pentru mine) doar in conditiile in care este relevanta pentru mine.

Cum functioneaza valorile personale? 

In trecut nu s-a acordat prea multa atentie valorilor, dar la inceputul anilor 1990 cercetatorii au decis sa le studieze mai mult pentru a le intelege. Unii dintre ei au facut liste de sute de valori care mai de care mai interesante (totul la nivel teoretic), dar au fost si cativa care au dorit sa afle cum functioneaza (in practica) pentru fiecare persoana, pentru a putea crea instrumente care sa ne ajute sa ni le identificam mai usor. In 1992 un cercetator a facut un inventar al valorilor pentru a le identifica pe cele care apar in mod repetat si mai mult le-au impartit in doua categorii: „valori vecine” si „valori opuse". Este foarte probabil ca o persoana pentru care conteaza mult „libertatea” sa conteze si „vecina” sa „curiozitatea” sau „creativitatea” si mai putin probabil sa conteze o valoare „opusa” precum „respectul pentru traditie”. Asadar e probabil sa avem mai multe valori din aceeasi categorie „la pachet” si mai putin probabil sa ne identificam cu „antonimele” lor.

Desi valorile personale sunt subiective, ele sunt influentate de mediul exterior: de media, de oamenii model care apar des la televizor, de reactia celor din jurul nostru la un anumit comportament. De exemplu: cand un profesor iti da nota 5 cand tu erai de 8 (comportament), cu convingerea ca asa te motiveaza sa inveti mai mult, te poate face sa crezi ca oricat ai invata nu vei obtine niciodata o nota buna, poate chiar te face sa crezi ca esti incapabil si iti scade increderea in tine (atitudine). O persoana care nu este increzatoare in propriile forte este mai probabil sa nu aiba o directie clara in viata (valoare). Valorile ne pot face sa avem prejudecati. De exemplu: daca pentru tine „sentimentul de apartenenta la un grup” este o valoare importanta, e posibil sa nu ai prea multa ingaduinta pentru o persoana care apreciaza „solitudinea” si sa pui etichete imaginare dar grele pe fruntea persoanei respective (ex. „e un ciudat”).

Valorile apar, dispar, comportamentele care le reflecta se transforma 

Valorile personale se contureaza in copilarie, de la o varsta foarte frageda. Parintii (ne place sau nu) sunt cei care contribuie la construirea primului set de valori, in copilaria noastra. De exemplu: in familia mea, politetea era foarte importanta. De mica am invatat sa spun „multumesc” si continui sa fac asta si acum. E atat de „parte din mine” incat uneori cand ma lovesc de un scaun, din reflex spun „pardon”. De asemenea pentru mine un „multumesc” inseamna foarte mult. Tu cand ai spus „multumesc” ultima data? Unele valori dobandite in copilarie nu se pastreaza. De exemplu: de la o varsta incolo „obedienta” (sau a asculta de parinti) poate parea ca ne impiedica sa crestem, sa ne dezvoltam asa cum ne dorim, sta in calea curiozitatii si setei de cunoastere, drept pentru care o stergem de pe lista si raspundem cu „nu vreau” la cerintele parintilor nostri. Valorile se transforma o data ce inaintam in varsta. Adolescenta este o perioada foarte importanta din viata, cand afli cine esti si definesti cine vrei sa fii – e ca o calatorie cu trenul pe care ai inceput-o din dorinta de a „creste mai repede” si care se incheie unde si cand decizi tu...doar ca trebuie sa decizi, adica sa alegi si asta uneori e cam greu. De exemplu: intotdeauna in familia mea s-a optat pentru „sinceritate in orice situatie”. Ai mei ma iertau cand ajungeam acasa mai tarziu decat trebuia daca spuneam sincer unde am fost si cu cine ca sa poata analiza gravitatea situatiei. Cultivata de la o varsta frageda „sinceritatea” a atins cote „extreme” chiar din liceu cand la unele materii intrebam „de ce sa invat teoria care oricum exista in carte si oricum o voi uita” si eram imediat catalogata drept „impertinenta”. Pana acum cativa ani reuseam adesea sa imi ranesc prietenii cu sinceritatea mea: „daca vrei sa iesi din situatia asta trebuie sa te schimbi” – cui ii place sa auda asa ceva? Desi valoarea aceasta este in continuare importanta pentru mine, am reusit sa imi dezvolt abilitatile de comunicare astfel incat sa fiu sincera fara a rani.

Cultivarea valorilor personale la nivel de institutie, companie, tara 

La fel cum familia cultiva un set de valori si scoala (spatiul, profesorii si orele de curs) poate cultiva valori. De exemplu o ora deschisa in care elevul este incurajat sa isi exprime parerea si sa lucreze in echipa cultiva valori precum „deschidere”, „non-conformism”, „creativitate” si „incredere in sine”. O ora in care elevul este incurajat sa asculte si sa pastreze ordinea si linistea cultiva valori precum „traditionalism”, „securitate”, „autoritate”, „conformitate”. Daca valorile tale nu coincid cu cele cultivate de scoala la care inveti, pentru a echilibra balanta, te poti implica in afara programului scolar, in activitati extracurriculare. De asemenea, la viitorul tau loc de munca te poti identifica sau nu cu valorile companiei, cu valorile cultivate de mediul din companie. Si la nivel de tara se pot identifica si cultiva anumite valori in functie de oamenii-model mediatizati si de legile statului. De exemplu: o lege sociala ce acorda o sustinere financiara motivanta tinerelor mame, va cultiva valori precum „familia” si va incuraja cresterea natalitatii. Mediatizarea preocuparii pentru aspectul fizic va cultiva valori precum „imaginea” ce poate genera probleme de alimentatie incorecta din dorinta de conformare aceasta valoare sociala mediatizata. La randul lor valorile personale, prin atitudini si comportamente, pot influenta, de exemplu adoptarea unei legi.
Sursa: www.scoaladevalori.ro