Am ales sa studiez psihologia pentru a gasit niste raspunsuri , insa nu m-a ajutat la nimic concret in ceea ce priveste profesia (nici nu sunt un psiholog bun), ci doar la a deveni mai bun. Cand eram intrebat ce vreau sa fiu cand ma fac mare, spuneam Televiziune. De mic mi-am dorit sa fiu prezentator tv. Asa ma si jucam de multe ori cat timp stateam inchis in casa in asteptarea mamei mele care sa se intoarca de la serviciu. Insa nu sunt pregatit sa devin prezentator, niciodata nu am fost.
Nu am realizat nimic pana la varsta asta: nu am serviciu, familie sau macar iubita.
Locuiesc singur intr-o garsoniera mica din data de 09.03.2001 si cam de atunci trebuie sa ma gandesc ce mananc in fiecare zi. Pana pe la cinci ani am fost crescut de bunica (o femeie foarte dura, nemiloasa, crancena, aspra) din partea mamei (pentru ca pe tatal meu nu l-am cunoscut niciodata) la Panciu, dupa aceea in urma unor rugaminti repetate (pt ca ma imbolnaveam des -somatizam- si bubele erau tratate cu piatra vanata), mama m-a luat la Bucuresti. Stateam pana dupa pranz inchis in casa si faceam o groaza de boacane (din plictiseala), mama bineinteles ca imi aplica niste corectii umilitoare si dureroase. Am fugit de multe ori de-a acasa. In scoala primara abia asteptam pauza pentru a ne juca "Omul negru n-a sosit", iar odata mi-am pierdut cheia de la casa. Mi-a fost atat de frica de repercursiuni, incat nu m-am mai dus acasa.
Am mers singur la scoala de la varsta de sase ani din Pajura la Dorobanti. M-a dat la scoala Waldorf din cadrul liceului teoretic "Alexandru Vlahuta". Iubeam sa merg la scoala! Mama isi dorea sa invat carte, sa nu mai muncesc ca ea. Imi spunea ca m-a facut pentru a avea un sprijin la batranete. M-a invatat sa fiu cinstit si respectos.
Am ajus sa stau singur pentru ca mama, cand s-a pensionat (in anul 1999), s-a mutat la tara (acolo unde s-a nascut si a copilarit) eu locuind cu sora mea (care are 47 de ani) in casa acesteia (nu prea ma mai simteam confortabil acolo). Locuinta de serviciu unde locuiam cu mama, a ramas goala. Si, eu cu mine, am decis sa ma mut singur in garsoniera unde locuiesc astazi. Intre timp aceste locuinte s-au vandut, devenid din locuinta de serviciu, locuinta persoanala. Am cumparat-o cu o suma modica (cateva mii de lei) si asa am devenit proprietar (ramanand pe numele mamei). Sa locuiesti singur ai avantaje si dezavantaje. Avantajele sunt ca poti sa faci tot ce te taie capul si cum te taie capul, iar dezavantajele sunt ca daca nu faci tu curat, intretii sau faci de mancare, nici nu iti face altcineva.
Nu prea le-am dat de ales celor din familia mea (adica mama si sor-mea), iar cand a iesit totul la iveala, mama prin intermediul telefonului a zis: "daca reusesti sa iti platesti singur toate danganalele..."
Dar deja am inceput sa intru in prea multe detalii. Nu imi doresc sa va plictisesc!
Cea mai mare frustrare a mea (fiecare dintre noi avem frustrari) era ca sunt sarac. Dar de fapt era o simbolistica pentru ca nu eram iubit. Iubit de vreo fata! De fapt cautam, si asta fac si in ziua de astazi, ca fetele din viata mea sa compenseze lipsa iubirii din partea mamei mele (care si ea a preluat modelul de educatie primit de la bunica). De cand ma stiu caut iubire! De fapt de aceea imi si doream bani, pentru ca de fapt sa primesc iubire (atragand mai usor cu o masina sau mai stiu eu ce). Ce prostie!
Vis-a-vis de iubire, paradoxul este ca pana acum nu am avut parte. Am iubit de doua ori cu adevarat (in perioada adolescentei), insa nu am fost dorit la randul meu. In toti anii acestia pe cine am placut, nu m-a placut si vice versa. De atunci nu m-am mai indragostit si nici nu prea am avut parte de o relatie stabila serioasa. Cel mai mai mult am avut parte de-o relatie deschisa cu o frumoasa fata aproape patru ani, care s-a cam terminat pe la sfarsitul lunii iunie 2011. De atunci am avut parte numai de aventuri. Partea amuzanta este ca eu de fapt prin aceste aventuri am vrut sa cunosc pe cineva pentru ca dupa aceea sa fie ceva serios si de durata. Dar nu a fost sa fie! Oare?
Psihanaliza spune ca defapt, inconstient, cum cineva se apropie de mine eu boicotez relatie, incetul cu incetul. Ca la mine in inconstient zace multa umilinta pe care o proiectez exact pe cele care le doresc in viata mea. Dar adevaratul motiv, este frica de abandon. Pentru ca intr-un fel sau altul am fost abandonat, acum fac in asa fel incat sa abandonez pentru a nu mai fi abandonat. Si ca intr-o zi sa fiu insurat si cu copii, ar trebui cineva sa ma iubeasca foarte mult si sa treaca peste toata morocaneala mea. Pentru ca sunt heterosexual, imi aleg iubitele dupa modelul mamei, iar fetele dupa modelul tatalui. Si fetele cu care interactionez au un inconstient si fata mea le spune ceva. De fapt femeile aleg intotdeauna barbatii prin proiectiile si transferul pe care il fac cu cel care le-a crescut. De aceea se zice ca cine te place, te accepta asa cum esti. Mereu ii privim pe cei din viata noastra prin istoria vietii noastre, prin filtrul mintii noastre, prin inconstientul nostru si emotia este mai puternica de foarte multe ori ca rationalul. De aici de multe ori facem niste lucruri de si noi ne miram. De aici de ce femeile sunt atat de greu de inteles. Pentru ca totul se intampla in urma celor inscrise in inconstient. Emotiile functioneaza prin indentificare la un nivel sau altul (parental, matern etc).
Pe la sasesprezece ani, pentru a-mi plati intretinerea am muncit pe santier. Atunci am inteles pentru prima oara ce inseamna educatia si ce inseamna sa invat. Mama s-a nascut intr-o familie de tarani, mai are o sora (nasa mea) mai mica ca ea. Cand era mica, fratele ei a murit din cauza unui proiectil care a explodat. A facut o scoala mediocra de 7 clase si a muncit pe branci toata viata. Am fost crescut intr-o familie monoparentala, cu doua femei care si-au refulat toate dezamagirile, frustrarile si furia din relatia cu barbatii pe mine. Eu fiind singurul de sex masculin din familie.
In clasa a 12-a am inceput sa am probleme mari la scoala. In clasa a 11-a m-am mutat de la profilul "mecanica fina" la 'tehnician operator tehnica de calcul" si in clasa cea mai stresanta s-a simtit diferenta. Absenteismul (cine mai avea timp de scoala, eu "alergam" sa fac bani) si lipsa mea de implicare si-a spus cuvantul. M-am imbolnavit de varicela si asa am ajuns sa locuiesc cateva luni, iar la sora mea. Era sa pierd anul, dar am ajuns sa am doar doua restante cu ajutorul sorei mele. Un an mai tarziu, in sesiunea din vara am luat si examenul de Bacalaureat.
Desi mediul era propice sa ajung rau, m-am nascut cu o inteligenta peste medie (eu nici acum nu cred, dar din copilarie primeam laude peste laude in acest sens) si un beculet rosu care se aprindea cand ceva era prea mult sau nu era la locul lui. In perioada adolescentei am experimentat cam tot ce se putea: bautura, tigari, droguri, sex, jocuri de noroc, batai, tatuaj, motor, cercel in ureche, anturaje etc. Toate acestea m-au ajutat sa nu am nici un viciu! Niciodata nu am avut vicii. Am crezut ca ar fi internetul sau telefonul, dar la un moment dat s-a intamplat sa stau sapte luni fara ele si nu am avut nicio problema. Sexul nu il catalogam ca viciu, este o nevoie. Iar daca am probleme in ceea ce il priveste, poate pentru ca nu am o relatie stabila. Aventurile sunt calea catre singuratate! Mereu esti intr-un inceput! Investesti o gramada de energie in fiecare inceput din acesta, de la un moment dat obosesti si nu mai ai rabadare sa-i acorzi timp poate celei care merita cu adevarat. Cand mereu esti la inceput, nu constuiesti nimic, pentru ca o iei de la capat. Timpul nu o ia de la capat si uite asa ma uit cu tristete la mosii singuri din cluburi.
Sa platesti pentru intretinerea ta de mic si sa platesti tot ce inseamna educatie din liceu, este un efort si un consum de energie major. "Alergi" sa faci banii, pe care sa-i dai pe mancare, ca dupa aceea s-o gatesti si intr-un final sa mananci, ani de zile, cere mult timp. Altii in acest timp investesc in ei si in momentul cand va intalniti iti demonstreaza ca sunt mai pregatiti ca tine.
Fara prea multi bani, am vrut sa descopar lumea si uite asa, in prima luna din anul 2009 am mers la Viena, a fost prima tara din cele zece pe care le-am vazut pana acum. Am iesit in sute de restaurante, pub-uri si cluburi. Este usor deformata ideea ca nu poti trai intens fara bani. Se poate, totul (cred) consta in maniera pe care-o faci! Cu rabdare, poti sa ai tot ce iti doresti, trebuie doar sa ai grija ce iti doresti pentru ca ti se intampla si poti sa realizezi ca nu ti se potrivea de fapt sau ca a influentat viata ta in rau.
Nu sunt nici frumos, dar nici urat! Am iesit la sute de intalniri si s-au culcat cu mine zeci de femei. Nu ma consider norocos in dragoste si nici in cariera (dimpotriva) si, totusi, sunt un norocos pentru ca am avut o viata atat de frumoasa si plina. Am inteles ca oricine ai fi si oricat ai realizat, tot ai regrete la un moment dat in ceea ce priveste viata. Nu le poti avea pe toate, nu?
Iubesc soarele, ploaia si ceata. Iubesc natura, animalele si sunt topit dupa copii. Plang la filme emotionante si vorbesc mult. Sunt revoltat pe oamenii care ne conduc pentru ca nu au onoare!
Imi iubesc tara! Am incercat sa traiesc peste ocean, dar ca acasa nu-i niciunde (chiar daca nu iti permiti prea multe)! Nu sunt impresionat de superficial si pun accent pe caracterul oamenilor si nu pe ceea ce poseda. Nu sunt usor de impresionat.
Facultatea a fost o investitie foarte buna. M-a ajutat enorm! Dupa doi ani de stat acasa, la nousprezece ani, m-am decis sa vand PC-ul si sa merg la facultate. [Acum scriu aceasta postare de pe un laptop pe care unii isi fac credit pe trei ani sa-l aiba.] Mi-am scos investita cu varf si indesat numai prin simplul fapt ca am cunoscut oameni de calitate cu care am ramas prieten. In timpul facultatii am descoperit ca imi place sa citesc si uite asa am inceput sa-mi doresc sa gandesc out of the box (nonconformist).
Astazi sunt singur, nu ma intalnesc cu nicio fata. Nu am mai lucrat in adevaratul sens al cuvantului de cand m-am intors din America (acum 1 an si doua luni), intre timp am trait din ce am agonisit in SUA si din imprumuturi (am mai facut si diverse comisioane). Am datorii la persoane fizice si peoprire pe contul bancar pentru amenzi auto neplaite, dar sunt la zi la intretinere. Am avut o problema de sanatate in urma careia am suferit o interventie (am mostenit o circulatie proasta a sangelui) si mai am doua luni sacaitoare de tratament pana sa fiu ca nou. Nu am nici un plan si viata mea este in ceata toatala. Astept un semn pentru a sti ce drum sa-mi aleg in viata (asta am facut de cand ma stiu).
Sunt preocupat de caracaterul meu in detrimentul carierei, iar in ceea ce priveste banii, imi doresc doar atat cat sa traiesc modest. Nu sunt un scop!
Sarcina mea zilnica este sa fac o fapta buna (chiar daca este vorba doar de-o vorba buna si incurajatoare spusa cuiva la nevoie).
V-am spus sincer si pe scurt cine este Catalin Movileanu.
Sa va fie bine si frumos!
