Esență de eseu

"Vezi dumneata, în lumea asta binele e limitat. "De ce nu facem lucruri mari?", mă întrebi. Nu facem, pentru că este în firea lucrurilor să nu admită intervenţia binelui decât într-o anumită măsură, calculabilă metafiziceşte sau istoriceşte. Răul este infinit şi orice om poate ajunge până la capătul răului. Dar lumea, omenirea (cum se spune) se împotriveşte oricărui act de Bine care depăşeşte limita dispusă de destin sau de întâmplare.Niciodată n-ai încercat să ajuţi pe un om bolnav? Dă-ţi atunci seama cât de neputincioase sunt eforturile noastre, cât de mult ne depăşeşte suferinţa celuilalt –suferinţa concretă, directă, vie. Împotriva suferinţei nu putem lupta niciodată. Sau, când luptăm, în anumite prilejuri, ceea ce putem aduce noi este o câtime infimă, care are toate calităţile, în afară de aceea a eficacităţii. Pentru că nu este vorba, aici, de a ajuta pe oameni sau de a-i lumina. Nu fac nici un pas mai departe dacă omului care are 20 de lei îi voi da 30, iar omului care a citit o carte îi voi da încă una. Nu înţeleg prin "bine" operă de caritate sau de reformă socială. Binele este cu totul altceva: mântuirea unui om, ajutorul eficace pe care i-l poţi da; să-l împaci cu sufletul lui şi cu lumea din jur, acesta este un act de bine. Or, toate acestea nu se pot face în lume, printre oameni. Le făceau sfinţii, a făcut-o Iisus. Dar noi, cu mijloacele lumeşti, nu le putem face. Pentru că binele este limitat de însăşi firea lucrurilor. Pentru că omul, în însăşi carnea lui, poartă măsura binelui pe care îl poate face şi pe care îl poate suporta."
Mi se pare că foarte mulţi oameni îşi fac despre sinceritate o idee atît de puţin clară, încît ajunge mai degrabă o superstiţie. Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu "cînd nu ascunzi nimic" celuilalt – ci cînd nu ascunzi ceea ce se aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui. Dacă mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta – nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urîtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar dacă îi mărturiseşti că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că ai avea alte lucruri de spus (de pildă, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că îşi închipuie o sumă de lururi care o depărtează de adevăr şi de, hai să spunem, fericire) – atunci nu eşti nici sincer, nici nesincer, eşti nebun. "Sinceritatea" este o voluptate amară pe care o caută fiecare dintre noi; amară pentru că adesea ne face să suferim; şi totuşi o voluptate, pentru că ni se descoperă cele ce voiam să aflăm, şi, mai ales, pentru că ne satisface acea eternă sete de a se vorbi de noi, de a constata că existăm (deoarece atragem atenţia celorlalţi), că nu ne învîrtim într-o lume nefavorabilă (e ciudat cît de mult ne temem de o lume "defavorabilă", de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi "sinceri"); de a ne verifica şi justifica, într-un cuvînt, existenţa. Vrem să fie lumea sinceră cu noi ca să ne asigurăm că nu sîntem singuri. Nimic nu dă mai mult decît sinceritatea acea certitudine că sîntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc; că nu sîntem singuri. De aceea, în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se caută unul pe altul; tocmai pentru a anula acel înspăimîntător sentiment al solitudinii, al izolării definitive. Este şi sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atîtea altele.
O prietenie nu se verifică în aşa-numitele "ceasuri grele" ale viţeii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngîierile tale, a-l încuraja cu "sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin. Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cerea devărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decît ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ni-e sete de mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atîta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm pe cît ar trebui, dar şi luăm cu mult mai puţin decît ni se oferă... . Mircea Eliade"

"UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI"

O sedinta la psiholog porneste de la minimum 100 de lei pe ora, insa cu 31,5 lei (cat a fost biletul la teatru), piesa a fost o terapie care a tinut mai bine de o ora. 

O piesa in care uiti de toate!

Am avut placerea s-o vad pe Doamna Paula Chirila si intr-o alta ipostaza. A facut o echipa foarte buna cu actorul George Constantinescu si a reiesit din punctul meu de vedere ca este o mare actrita. 

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin
Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă "ce-şi doresc femeile", Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a "sexului slab". Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui. 

Prin urmare iti recomand terapia prin teatru. Nu iti voi divulga mai multe, insa daca vrei sa razi copios iti recomand piesa. 

Sa nu uitam, totodata, merg la teatru incurajam artistii si cultura in aceasta tara. Tara care se afla intr-o pana de modele sanatoase si de sens.

Ma inclin, 

Catalin Movileanu

"n-am timp"

____________________________________________________________

Odata cineva mergea prin padure si vede un taietor de lemne care se muncea din greu sa doboare un copac urias.- „Ce faci, om bun?”- „Tai copaci”.- „Pari istovit. De mult lucrezi asa?”- „De ceva vreme. E munca multa, nu gluma!”- „Poate ar fi bine sa te opresti sa iti ascuti ferastraul”- „Nu am timp. Trebuie sa termin mai repede!”

____________________________________________________________

Cam asa se intampla si in cazul dezvoltarii personale. Observ tot mai des ca oamenii nu au timp pentru chestiuni care ii dezvolta si i-ar face mai buni. Pentru activitati care ar aduce plusvaloare vietii lor. Gasind raspunsuri si cunoscandu-te mai bine, viata ta devine mai armonioasa. Intelegand ce se intampla cu tine si cu cei din jur, functionezi mai bine. Esti mai fericit! Nu cu totii avem in comun dorinta de-a fi fericiti?
A trecut o luna de la inceputul anului. Se spune ca de multe ori oamenii uita de obiectivele lor dupa 30 de zile. Mai stii ce ti-ai propus anul acesta? Sigur ca stii, ce intrebare. Eu ti-as propune sa ascuti fierastraul.

____________________________________________________________

La un moment dat omul nostru vazand ca n-are spor s-a hotarat sa mearga totusi sa isi ascuta fierastraul. Si a mers la magazinul de fierastraie, doar ca acolo vanzatorul i-a spus ca daca vrea sa aiba si mai mult spor, sa nu il mai ascuta, ci sa isi ia o drujba.

- E ceva nou, costa mai mult, dar timpul in care ajungi la rezultate  e mult, mult mai mic.

Si taietorul de lemne, convins , a luat drujba si a plecat repede sa termine ce avea de facut in padure. La numai doua zile insa se intoarse la magazin. Era transpirat, nervos, frustrat:

– Mi-ai promis ca o sa pot taia mai multi copaci si mult mai repede. Tai de doua zile cu drujba asta si inca n-am reusit sa dobor nici macar un copac.

Omul de la magazinul de fierastraie lua drujba, se uita la ea, se uita la lant si nu vazu nimic defect. Trase de snurul de pornire si drujba:  “B-b-b-b-r-r-r-r-r-r-o-o-o-o-o-o-o-o-o-o-m-m-m-m-m-m!” scoase ceva fum si porni.

La care taietorul:

– Dar ce-i cu zgomotul asta?

____________________________________________________________

Si uite de la bancul asta am tras eu concluzia – pentru abilitati noi e nevoie de cunostinte noi. E nevoie de o practica noua.  Si s-ar putea sa fie nevoie de un model nou care sa te ajute sa asimilezi mai repede exact ceea ca vrei sa inveti. Fara deranj nu se poate realiza nimic!

Poate ar fi timpul sa iti iei cateva momente de pauza si sa reevaluezi situatia. Unde esti? Si unde vrei sa ajungi?

Si mai important – ceea ce faci te duce la ceea ce iti doresti? ce obiceiuri noi ar trebui sa adopti ca sa ajungi mai repede acolo unde iti doresti?

Chiar asa: ce abilitati noi trebuie sa iti dezvolti? Eu acum invat sa dau mai departe. Sa dau mai departe ce am invatat si sa nu treaca o zi fara sa aleg sa devin mai bun.

Pentru inceput:

- Ascute fierastraul! Re-evalueaza-ti obiectivele si rezerva-ti timp sa vezi din nou unde esti si unde vrei sa ajungi.

Si pe urma urmeaza intrebarile:

– Esti tot pe drumul care te duce la indeplinirea obiectivelor tale?

– Ce abilitati noi ar trebui sa iti dezvolti?

– Ce exercitiu nou in comportamentul tau este necesar?

- Cine are deja abilitatile astea si cum ai putea sa inveti de la el?

- Cum ai putea sa modelezi la tine, ce gandeste si ce face?

- Care e primul lucru pe care e necesar sa il faci ACUM ca sa iti creezi abilitatea respectiva?

Alege sa devii mai bun!